Am participat la Cernica Running Trails toamna aceasta și am fost impresionat de calitatea organizării, mai ales având în vedere că a fost prima ediție. Traseul prin pădurea Cernica a fost superb in culorile toamnei, iar atmosfera creată de participanți și voluntari a fost cu adevărat specială. Organizarea a fost impecabilă, iar voluntarii au fost mereu atenți și săritori. Este o cursă la care cu siguranță voi reveni, mulțumesc organizatorilor pentru această experiență deosebită!
Atunci când particip la o cursă cu care nu rezonez , nu îmi propun să o mai repet.
După ce am participat la ediția din 2024 la Cernica Trail Run , am pus-o pe lista curselor de anul viitor. De ce, m-am întrebat? Terenul accesibil, peisaje prietenoase pentru o pădure de șes, organizarea făcută cu suflet. M-am bucurat să văd ca următoarea ediție va fi în luna martie! Abia aștept!
Cursa de trail de la Cernica a impresionat prin organizare, trasee frumoase și atmosfera vibrantă. Un eveniment bine pus la punct, într-un cadru natural deosebit, perfect pentru iubitorii de alergare și natură!
Pe 11 noiembrie am avut șansa să alerg la prima ediție Cernica Running Trails. De cum am ajuns în parcarea de lângă pădure, o parcare imensă cu locuri pentru toți participanții, am fost surprinsă să văd câtă lume se înscrisese la prima ediție.
Am luat startul, am intrat în pădure, unde am rămas impresionată de culorile pe care le oferă anotimpul toamna frunzelor. Traseul a fost bine marcat, cu semne din loc în loc și voluntari care, în ciuda frigului, aveau energie să strige și să te încurajeze, chiar m-au ajutat să nu renunț. Pentru mine a fost prima alergare în pădurea Cernica, nu știam traseul, dar era imposibil să mă rătăcesc cu atâtea marcaje și voluntari la punctele stabilite, în plus erau pancarte cu distanța parcursă și știai exact cât mai ai până la finish. Potecile sunt destul de spațioase pentru cei care vor să depășească, intri apoi într-o zonă mai îngustă, dar superbă, unde în ciuda vremii, terenul nu a fost alunecos, puteai alerga lejer. Am prins o porțiune pe malul lacului care mi-a dat un boost de energie, câteva mici urcări care îți încetineau ritmul, dar per total traseul a fost foarte bine gândit, am rămas impresionată, cu siguranță voi reveni.
La finish ne-au așteptat voluntarii cu ceai cald și chiar încălzitoare, tot ce aveai nevoie după o cursă pe vreme rece. A fost o experiență frumoasă pentru mine, mai ales că am reușit să mă clasez pe locul 2 la categoria de vârstă. Premierea atât la open cât și la categorie a dat șansa mai multor participanți să se bucure de podium.
Mulțumesc voluntarilor și organizatorilor pentru tot efortul depus astfel încât să iasă bine!
Cernica Running Trails într-un cuvânt: Minunat! Deși când am ajuns era destul de frig, odată cu apariția celorlalți concurenți a început să se încălzească și atmosfera. Mi-a plăcut să alerg pe potecile arămii, pline de frunzele căzute din copaci, pe un traseu bine ales, bine marcat și cu voluntari extraordinari. A fost o cursă în care s-a văzut faptul că organizatorii sunt și ei la rândul lor alergători și au știut ce să ne ofere ca totul să fie perfect. Organizarea impecabilă și traseul ales cu siguranță o să mă facă să revin la următoarea ediție, poate chiar la cursa mare, și cu siguranță voi recomanda și prietenilor! Cernica Running Trails, ne vedem în 2025!